Ce as putea sa scriu despre Sighet?
Totul s-a intamplat atat de repede si valuri de amintiri se revarsa acum inundandu-mi ratiunea. Ascult melodii care ma fac sa tresar iar sufletu-mi tremura de dor si n-au trecut decat doua zile. Am strans atatea clipe frumoase intr-o saptamana incat imi vor ajunge sa-mi hranesc sufletul cateva luni, dar pana la urma se vor consuma si ele, ca ultima raza de soare dinaintea iernii, ca ultima pata de zapada in marea verde a ierbii primavaratice, ca ultimul strop de ploaie ramas in pamantul secatuit de zile intregi de arsita si ca ultima floare pierduta langa marginea unui drum. Ce se va intampla cand amintirile nu se vor mai deosebi de povesti? Atunci sufletul va ramane pustiu si nici macar lacrimile si viata va parea doar o sala de asteptare spre moarte, dar pana atunci, am amintiri din care sa ma hranesc.
As vrea sa scriu atat de multe despre Sighet si cu toate aste nu stiu de unde sa incep si nu stiu cum sa scriu. Vorbind despre Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, acesta este un loc cutremurator, un loc unde raceala peretilor te cuprinde si te transforma, acolo poti sa simti durerea in starea ei bruta si sa simti cum iti tremura genunchii si buzele in timp ce citesti marturiile unor oameni care au simtit pe pielea lor atrocitatile unui regim machiavelic. La intrare te intampina vocea calda a doamnei Anei Blandiana care te va insoti, impreuna cu cea a domnului Rusan, prin memorial. Zeci de cruci negre ca niste cicatrici brazdeaza fata tarii. Zeci de locuri ale durerii, uitate acum de autoritati, locuri de care isi mai aduc aminte doar cei care au avut ghinionul sa ajunga acolo ca detinuti, dar ce se va intampla atunci cand timpul nemilos ii va sterge si pe acestia de pe fata pamantului? Rolul istoriei este acela de a nu uita pentru a nu repeta, ei bine, noi tocmai aia facem: uitam.
Tot despre Sighet as putea vorbii si despre zecile de lucruri noi pe care le-am aflat, despre experienta de a cunoaste oameni ce au fost partasi la evenimentele care au facut lumea sa arate asa cum o stim noi acum, oameni care au luptat pentru libertate, dar pe care libertatea de azi ii face sa sufere, pentru ca nu este asa cum si-au imaginat-o. Cel mai potrivit citat aici ar fi: "De libertate, raul profita mai mult decat binele" - Lech Walesa .
La Sighet am cunoscut persoane exceptionale, inteligente, talentate. Am ras in aceasta saptamana cat pentru o luna intreaga, am dormit 2-3 ore in fiecare noapte dar niciodata n-am fost mai energica, am vazut rasaritul de pe terasa si am dansat in jurul focului de tabara, am cantat cantece pe care care nu le auzisem niciodata inainte si am alergat cu picioarele goale prin apa Vaserului, am mers cu mocanita si am asteptat ore intregi sa se refaca legaturile intre vagoane, am dormit intr-o cuseta minuscula impreuna cu alte 5 persoane si am dat cu capul de usa care s-a deschis in timpul noptii, am stresat chelnerii si am ras de Dan care a mancat de fiecare data, portie dubla de desert, iar astea sunt numai o parte a lucrurilor pe care le-am facut in aceasta saptamana, pentru ca, daca ar fi sa le insir pe toate ar trebui sa scriu un roman intreg. Sau poate, cine stie, intr-o zi se va materializa si acest lucru, dar nu sub semnatura mea.
