A nins, a nins până la urmă
Troiene mari acoper' orizontul
Ciobanul sta primindu-și antidotul,
Căci melancolia tare-l mai durea ,
Și vantul vâjâie pe lângă turmă.
O frunză își irosea ultimele forțe
Încercând să țină piept uitarii
Dar amarul vânt al disperarii
O smulse sadic de pe creanga strâmbă
Aprinzând cu ea ale pământului torțe.
Omagiu adus cenaclului "Frunza strâmbă".
